Ziua Minerului, cu tot mai puțini mineri

Erau consideraţi eroii clasei muncitoare, supra-oamenii care luptă zi de zi cu subteranul ca să-i smulgă bogăţiile. Poeţii vremii le închinau volume de versuri, iar conducerea “de partid şi de stat” le oferea privilegii, ca semn de apreciere a muncii lor. Astăzi, minerii Văii Jiului par să fie o specie pe cale de dispariţie, care se agaţă cu disperare de vechile tradiţii pe care le-au redescoperit, pentru a compensa repeziciunea cu care mai marii vremii le mulţumesc pentru activitate şi îi disponibilizează la foc continuu.

Epoca de aur a mineritului

Contextul politic tulbure al anilor 50 şi-a pus din plin amprenta şi pe sectorul economic românesc. Astfel au luat fiinţă firmele mixte româno-ruseşti, SOVROM-urile, una dintre ele având ca obiect exploatarea cărbunelui, în folosul siderurgiei “fratelui mai mare” de la Răsărit. Tot în această perioadă începe o campanie ideologică fără precedent, care îşi propunea să facă din mineri supra-oameni, care îşi depăşesc zi de zi limitele.

Toată această dialectică a depăşirii şi progresului, fără de care nu putea exista noua clasă muncitoare, s-a impus de la sine în Valea Jiului, unde minerii locului au fost provocaţi să se ia la întrecere cu marele miner rus Alexei Stahanov. Conform mitologiei comuniste, acesta a reuşit să extragă, într-o singură noapte, 102 tone de cărbune, adică norma întreagă pentru 14 mineri. Având exemplul acestei fapte măreţe, fiecare miner avea dreptul să se considere, în orgoliul său, un supraom, dar şi obligaţia de a demonstra că poate fi la înălţimea acestui ideal, cum altfel, decât prin muncă.

“(…) Cu aceste obiective, ortacii lui Hegeduş au chemat la întrecere pe anul 1960 brigada lui Hegy Alexandru. Cei chemaţi la întrecere au răspuns că vor da 800 tone de cărbune peste planul anual, vor economisi lunar 3 metri cubi de material lemnos, vor mări randamentul pe post cu 200 kg cărbune pe cap de om, vor reduce consumul de exploziv la fiecare 50 tone de cărbune cu 3 capse şi 8 cartuşe. Păcat însă că urmărirea realizărilor în întrecere se rezumă aproape exclusiv la producţie fără să se urmărească în acelaşi timp şi modul cum se duce lupta pentru economii. Calculul economiilor e lăsat pe sfârşitul lunii, ceea ce nu e tocmai bine. În întreaga Vale a Jiului, întrecerea se desfăşoară sub semnul luptei pentru cărbune mai mult, mai bun şi mai ieftin.” ( “Steagul Roşu”, anul XII, nr. 3204, 31 ianuarie 1960, „Însemnări de reporter” )

Modelul stahanovist preluat în primele două decenii de comunism românesc, întrecerile socialiste şi veşnica goană după “ţării cât mai mult cărbune” nu fac decât să imprime mai adânc în conştiinţa minerilor rolul nobil care le era atribuit în noua ordine socială, dublat de faptul că munca lor era valoroasă şi folositoare întregii ţări. În proaspăta mitologie comunistă, minerul începe să devină o figură centrală, iar veşnica lui luptă cu planul de producţie şi eforturile sale continue de auto-depăşire constituiau expresia unui voluntarism tipic “noului om” plămădit de gânditorii partidului. Toată această ideologie a fost acompaniată de privilegiile acordate minerilor Văii Jiului, care primeau locuinţe, butelii sau salarii mari, într-un context social în care numai prezentarea unui petent drept miner făcea autorităţile locale să-i rezolve problema.

 Spiritul revoluţionar la mineri

Pe nedrept, minerilor Văii Jiului nu l-i s-a recunoscut decât târziu iniţiativa primei revolte anti-comuniste, care a avut loc la Lupeni în urmă cu 30 de ani. Poate părea paradoxal faptul că, deşi privilegiaţi de comunişti, minerii s-au întors împotriva acestora, însă motivul acestui demers a fost tot unul social. Peste 30.000de oameni din toată Valea Jiului au protestat atunci timp de două zile, refuzând să între în şut, ba chiar au reuşit să îl ţină sub sechestru pe primul ministru de atunci, Ilie Verdeţ, şi să îl determine pe Nicolae Ceauşescu să îşi întrerupă vacanţa la Neptun şi să vină în Valea Jiului. După ce mai bine de trei decenii au consimţit la iconografia comunistă, care le atribuia un loc central, ortacii încep să resimtă penuria economică ce avea să se acutizeze şi mai mult, şi formulează o lungă listă de revendicări cu caracter social, determinată şi de iminenta impunere a unei noi legi cu privire la pensii.

Evident, acest act de curaj nu a rămas fără repercursiuni, minerii care au condus revolta fiind supuşi unui lung şir de umilinţe şi sancţiuni, toate acestea fiind amplu discutate în mai multe cărţi apărute recent, care încearcă să recupereze istoria acestui protest, chiar dacă ipotezele discutate de diverşii autori nu concordă întotdeauna.

După 1989, minerii au fost primii care au înţeles că sunt o forţă doar dacă sunt uniţi, aşa că în martie 1990 Ilie Torsan lua iniţiativa înfiinţării Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului, care avea să fie, pentru multă vreme, cea mai importantă şi – de ce să nu recunoaştem – cea mai temută formaţiune sindicală, cu cei peste 40.000 de membrii pe care îi număra. Condusă de Miron Cozma până în 2000, Liga avea să fie coşmarul guvernelor post-decembriste, cărora le solicitau în permanenţă salarii mai mari şi măsuri de protecţie socială corespunzătoare. Deşi e incontestabil faptul că minerii Văii Jiului lucrează în condiţii extrem de grele, e evident faptul că anii în care erau o adevărată “castă” privilegiată le-au afectat mentalitatea, făcându-i să creadă că li se cuvine mult mai mult decât primesc.

Pe de altă parte, minerii au avut parte şi de un lider unic în peisajul ultimilor 20 de ani, care avea ceva din farmecul romantic al haiducului care ia de la bogaţi şi dă săracilor, dar şi puterea de a discuta de la egal la egal cu oricine, fie că era vorba de un ministru ori de şeful statului. Miron Cozma a fost, fără doar şi poate, simbolul unui tip de sindicalism unic în ţara noastră, care punea presupusele interese ale membrilor de sindicat mai presus decât orice, chiar şi decât propria libertate….

Prezentul trist, viitorul – incert

Acum, Miron Cozma și-a ispășit pedeapsa cu închisoarea, la fel ca alţi patru sindicalişti închişi pentru ultimele mineriade, în timp ce Ionel Ciontu s-a stins în pușcăria de la Bârcea. Sindicatele minerilor s-au scindat după încarcerarea celui care le-a condus cu o mână fermă atâta vreme, iar din cei peste 40.000 de angajaţi din 1990, Compania Naţională a Huilei mai numără puţin peste 7000.

Chiar şi aşa, minerii ar fi putut avea mai multe de spus prin reprezentanţii lor, dacă nu ar fi fost atât de dezbinaţi. Negocierile cu administraţia au intrat în făgaşul normalităţii, în sensul că au loc la masa tratativelor, nu sub presiunea mulţimii, însă majorări salariale n-au mai existat în ultimii ani, din cauza crizei economice tot mai accentuate, în timp ce disponibilizările au devenit deja o obişnuinţă. E drept că şi măsurile de protecţie socială acordate foştilor mineri s-au îmbunătăţit simţitor, însă opoziţia sindicatelor la masivele concedieri colective a fost extrem de anemică.

La 6 august, minerii Văii Jiului îşi sărbătoresc ziua, ca în fiecare an de-o vreme încoace, şi manifestările programate sunt tot mai lipsite de fast cu fiecare an ce trece. În afara berii tradiţionale oferite de sindicat, minerii primesc, potrivit contractului colectiv de muncă, şi un adaos salarial, ca să poată sărbători cum se cuvine. Cu toate astea, viitorul incert al mineritului nu îndeamnă deloc la sărbătoare, pentru că disponibilizările repetate au adus numărul minerilor din Valea Jiului la puțin peste 7000, faţă de peste 42.000 câţi erau la începutul anilor 90 și, dacă lucrurile continuă tot aşa, nu va mai avea cine să celebreze această zi.

Compania Națională a Huilei trece prin schimbări dramatice, care vor duce la închiderea a patru dintre cele șapte mine din Vale, iar minerilor le place să își aducă aminte de momente ca cel din 1929 sau de revolta anticomunistă din 1977, care arată unitatea și curajul acestei bresle, dar privesc cu îngrijorare spre anii care vin și care vor pute lacăt pe poarta minei. Oricum ar fi, e ziua lor, așa că le spun și eu, cum se zice pe aici, Noroc Bun!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s