SubPământ

Când mergi la teatru ştii că ceea ce vei vedea e o convenţie, un spectacol, o ficţiune, dacă vreţi, şi stai liniştit în fotoliu, aşteptând bătaia gongului care aduce personajele pe scenă.

Cam aşa a fost şi la spectacolul Teatrului SubPământ, numai că ceea ce am văzut reprezentat artistic n-a fost nici pe departe o ficţiune, ci un spectacol cu şi despre oameni vii, pentru că echipa coordonată de Mihaela Michailov şi David Schwartz spune poveştile unor oameni care nu numai că trăiesc printre noi, dar au şi fost prezenţi în sală.

Valea Jiului 2012 nu e un spectacol, ci o oglindă în care ar trebui să ne privim fiecare dintre noi, chiar dacă e foarte posibil să nu ne placă ce vedem. Am văzut de două ori piesa, şi dacă aveam timp mergeam în fiecare oraş din Vale ca s-o văd, pentru că, aşa cum spuneam, asta-i oglinda în care ne putem privi cu sinceritate, deşi nu-i plăcut să te vezi lipsit de speranţe, trăind într-un trecut nebulos, plin de nostalgii, de la care te salvează doar inocenţa copiilor ce visează la blocuri albastre cu piscine pe acoperiş.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s