Am promis mai demult că montez și restul înregistrării din 2006 cu Maria Răducanu, această voce delicată ca un fluture, care a trecut de câteva ori și prin Petrila. Aveți mai jos o juma’ de oră ca să vedeți ce se asculta pe vremuri în orașul ăsta mineresc (ce-mi place acest clișeu!) când oamenii răi ai lui Ion Barbu erau la putere. O să-l vedeți și auziți și pe inegalabilul Pedro Negrescu, cel care poate face cu un contrabas cât o orchestră întreagă, și pe mai vechiul nostru prieten Nucu Pandrea, cu un jam session de zile mari.
Vă zic de pe-acum, să n-avem vorbe: partea interesantă e la sfârșit, unde am pus, în exclusivitate planetară, imagini din bucătăria festivalului de la Petrila. Mai multe nu vă zic.
Acuma, ca o notă personală, dați-mi voie să vă spun că eu unul, când îmi amintesc de un concert, nu mă gândesc la nu știu ce solo de chitară sau la cutare melodie, ci la starea cu care am plecat de-acolo. No, ascultați cum a fost într-una din serile alea irepetabile din curtea lui Barbu și vă dați voi seama cam ce și cum…
..divina voce!!..fantastic! jazz de elita!
acesta este un test.Deoarece nu mai ştiu să scriu.Deocamdată, aici.
atâta bucurie, aşa o bucurie, atâtea bucurii.Mulţumesc.
Mă obsedează treaba asta, când ceva,devine mai mult decît cineva.Dar asta doar în cazul lui.A devenit treaptă, reper, simbol,sens şi multe alte ceva-uri.Însufleţite.Bine că nu a ajuns cineva.Căci doar răceală, preţiozitate imi inspiră, cineva.Si cred se poate la nesfârşit povesti, cum ceva a devenit însufleţit, pe cînd cineva dacă devenea,ar fi murit.
Aveți dreptate, a devenit toate astea și multe altele. Mă bucur să fiu și eu prin preajmă…